Medierea este o modalitate voluntară de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, care ajută părţile unui conflict să transforme o dispută într-o înţelegere.
De ce avem nevoie de un mediator?
Atât oamenii în general, cât şi întreprinderile caută să evite întârzierile, publicitatea negativă şi costurile ridicate inerente în litigii. Soluţionarea alternativă a disputelor a devenit pentru omul civilizat şi pentru societatea în care trăim la ora actuală, o necesitate. Mediatorul ghidează acest proces de soluţionare a conflictelor şi ajuta părţile să ajungă la un consens.
Ce face un mediator?
Mediatorul facilitează negocierea şi soluţionarea conflictului între părţile în conflict sau în litigiu prin furnizarea de direcţie şi de încurajări. El lucrează în colaborare cu părţile pentru a găsi modalităţi creative de a ajunge la o soluţie reciproc avantajoasă. Îndatoririle specifice variază foarte mult în funcţie de cauză, dar pot include facilitarea discuţiei şi controlul direcţiei de negociere; întocmirea de acte, rapoarte, procese-verbale, corespondenţa şi alte documente; punerea în aplicare a actelor normative şi a normele legislative referitoare la mediere şi păstrarea la curent cu tendinţele actuale, normele şi legislaţia în domeniu.
Cum trebuie să fie un mediator?
Mediatorii trebuie să aibă capacitatea de a menţine confidenţialitatea, exercitarea discernământului şi a discreţiei, să lucreze în colaborare cu alte persoane şi să promoveze relaţii de lucru eficiente cu clienţii, instanţele, personalul judiciar, instituţiile de stat şi publicul larg. În plus faţă de un nivel ridicat de competenţă, mediatorii de succes sunt intuitivi şi în măsură să ajute la satisfacerea nevoilor emoţionale ale clienţilor lor. Neutralitatea, imparţialitatea, onestitatea, creativitatea şi răbdarea sunt, de asemenea, cruciale pentru rolul mediatorului.